Daily Mail scrie că pentru Fabio Capello eliminarea în grupe ar fi un dezastru, el urmând să fie demis şi subliniază că italianul nu-şi face „nicio iluzie” în acest sens. O eventuală eliminare a Angliei încă din grupe ar înseamna cea mai slabă evoluţie la un turneu final al Cupei Mondiale după 1958.
Pentru a se califica în optimi, Anglia trebuie să învingă Slovenia, în ultima etapă a grupei C.
Capello are contract cu naţionala Angliei până în 2012. În cazul în care Federaţia Engleză (FA) va decide să-l demită pe Capello, va trebui să-i plătască o compensaţie egală cu valoarea a doi ani din contract. „Dar acest lucru este valabil doar dacă Fabio Capello nu-şi găseşte de lucru şi este greu de crezut că va fi şomer mult timp”, scrie publicaţia engleză.
Află aici care este programul Cupei Mondiale.