Vanja Udovicici a fost nominalizat pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului încă de săptămâna trecută, iar numirea în funcţie a avut loc luni.
Căpitan al naţionalei de polo, Udovicici şi-a condus coechipierii spre titlul mondial în 2009, al doilea din carieră, după cel din 2005, cu Serbia şi Muntenegru.
De asemenea, Serbia, cu Vanja Udovicici în componenţă, a câştigat titlul european în 2003, 2006 şi 2012, iar în Liga Mondială a cucerit şapte trofee, plus alte două în Cupa Mondială.
La Jocurile Olimpice, Udovicici este medaliat cu bronz şi dublu medaliat cu bronz.
La nivel de echipe de club, Vanja Udovicici a jucat la Partizan Belgrad, Jadran Herceg Novi, CN Posillipo, Mladost Zagreb, Pro Recco, cucerind de două ori Euroliga cu formaţia italiană, după care a revenit acasă, la Radnicki Kragujevac.
Ultima competiţie majoră la care a participat cu naţionala Serbiei a fost Campionatul Mondial de la Barcelona, din această vară, la care s-a clasat pe locul 7.