Caracatiţa de 16 kilograme de la acvariul Sealife din Benalmadena (sudul Spaniei) a ales, marţi, după ce s-a „gândit” 20 de minute, recipientul în care se afla o sardină şi care era decorat cu însemnele Realului, trecând astfel peste cutia cu emblema FC Barcelona.
Caracatiţa, adusă din Oceanul Pacific, care poartă numele după cel al portarului echipei Real Madrid, Iker Casillas, a prevăzut deja remiza dintre cele două echipe, din 16 aprilie, la Madrid, iar apoi victoria Realului asupra Barcei în Cupa Regelui, la 20 aprilie, la Valencia.
Real Madrid şi FC Barcelona se întâlnesc, miercuri, în meciul tur al semifinalelor Ligii Campionilor, iar în 3 mai, pe Camp Nou, în partida retur.