- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (27.05.2022, 21:41)
- Rafael Hekman
Carapaz rămâne în roz. Boumann câştigă etapa 19 din Giro într-un mod bizar
Richard Carapaz a păstrat tricoul roz, în timp ce olandezul Koen Bouwman a câştigat vineri, într-un mod bizar, etapa a 19-a din Giro d'Italia, o cursă montană de 178 de kilometri, de la Marano Lagunare la Santuario di Castelmonte.

Richard Carapaz, Facebook
Columbianul Carapaz avea un avans de trei secunde faţă de Jai Hindley în clasamentul general înainte de etapa de vineri şi a fost însoţit de trei coechipieri de la Ineos Grenadiers într-un pluton aglomerat, până în ultimii kilometri.
Al treilea în clasamentul general, înainte de o etapă care a trecut prin Slovenia, şi având nevoie să reducă diferenţa, spaniolul Mikel Landa a făcut prima mişcare când primii trei ciclişti au rămas singuri, în timp ce grupul liderilor se apropia de finalul etapei.
Carapaz i-a condus pe australianul Hindley şi Landa în această ordine înainte de sprintul final, columbianul ajungând în faţa rivalilor săi în momentul crucial, pentru a păstra "maglia rosa", urmând ca sâmbătă să mai fie parcursă o etapă montană, înainte de finalul contratimpului de duminică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
În fruntea cursei a fost loc de multă dramă, chiar dacă protagoniştii sunt departe de liderii clasamentului general. Un final bizar pentru cei cinci ciclişti care se luptau pentru victoria de etapă a făcut ca trei dintre ei să rateze ultimul viraj, permiţându-i lui Bouwman să treacă cu uşurinţă în frunte, pentru a doua sa victorie de etapă din acest an în Giro.
„Ştiam că există un viraj la stânga, dar nu ştiam că este atât de ascuţit", a declarat Bouwman, citat de Reuters. „A trebuit să frânez destul de tare şi am ştiut că trebuie să iau partea interioară a virajului.
"Să câştig două etape în Giro - sunt atât de fericit încât nu am cuvinte".
Totuşi, ziua de vineri a adus veşti proaste pentru Carapaz, deoarece colegul său de echipă, Richie Porte, a abandonat Giro din cauza unei probleme de sănătate, lăsându-l pe liderul cursei fără un ajutor important pentru ultimele două etape din acest weekend.
Sâmbătă, cea de-a 20-a, şi ultima, etapă montană din Giro 2022 este o cursă de 167 de kilometri de la Belluno la Marmolada.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe