- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cardoso: Eu sunt pregătit să joc la Pandurii, nu mă mai gândesc să plec
Fundaşul Alexandre Cardoso a declarat, vineri, la vizita medicală, că nu mai doreşte să plece de la Pandurii şi că aşteaptă să i se facă o propunere privind prelungirea acordului cu gruparea din Târgu Jiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Înainte de plecarea în vacanţă, Cardoso solicitase preşedintelui Marin Condescu să-i dea voie să-şi caute o altă echipă în Brazilia, însă fundaşul a precizat, vineri, că nu mai este interesat să plece.
"Eu sunt pregătit să joc în continuare la Pandurii. Vreau să fac pregătirea cu Pandurii pentru că mai am contract aici o perioadă şi trebuie să mai discut cu preşedintele Condescu pentru prelungirea acestuia. Cred că voi juca tot aici, nu mă mai gândesc să plec. Mai am de rezolvat unele probleme contractuale, dar sunt mici", a spus jucătorul.
Fundaşul brazilian a fost prezent la vizita medicală împreună cu întreaga echipă, menţionând că este complet recuperat după ce a avut o problemă medicală la genunchi. "Am venit aici la pregătire, nu să plec, m-am recuperat bine la genunchi şi mă bucur că mă pot pregăti acum normal. Vreau să mă pregătesc bine pentru noul sezon. I-am spus preşedintelui Condescu că vreau să rămân aici, pentru că sunt de trei ani aici şi mereu s-a purtat frumos cu mine. Mi s-au creat cele mai bune condiţii şi nu am avut niciun fel de probleme la Pandurii. Preferinţa mea e Pandurii acum, dar dacă nu mai putem continua sau există alte oferte aştept să îmi spună în aceste zile şi vom vedea ce e de făcut", a mai spus Cardoso.
Antrenorul Petre Grigoraş declarase, joi, că jucătorul brazilian "e aproape ca şi plecat de la Pandurii", după ce a ajuns la o înţelegere cu conducerea clubului să-şi caute altă echipă în Brazilia, pentru a fi mai aproape de familie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri prezidențiale 2024 și Referendum București. Se deschid secțiile de votare în toată România
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO