Anelka confirmă plecarea de la Chelsea
„Chelsea a constituit cea mai frumoasă perioadă a carierei mele şi am trăit o mare bucurie să joc şi să câştig alături de jucători formidabili percum Didier Drogba, John Terry, Frank Lampard şi Florent Malouda. Îmi place să joc aici. Speram să mai câştig încă un titlu în acest sezon, însă, cel mai probabil, nu va fi cazul„, a declarat jucătorul formaţiei Chelsea într-un interviu acordat The Times.
Anelka, în vârstă de 32 de ani, are contract cu Chelsea până în iunie 2012, dar a jucat foarte puţin în acest sezon.
Mai multe cluburi par interesate de achiziţionarea lui: AC Milan, Anji Mahacikala (Rusia), New York Red Bulls, Los Angeles Galaxy, Philadelphia Union, Montreal Impact şi Shanghai Shenhua (China).