„Îl cunosc pe Adrian de 20 de ani. Nu l-am văzut niciodată într-o astfel de formă. Chad Dawson este favorit, un boxer bun, rapid şi stângaci, dar Adrian este mai motivat ca niciodată. Stephan Larouche l-a ajutat şi el, sunt încrezător”, a spus Bute, care va fi prezent la gala ce va avea loc duminică dimineaţă, de la ora 05.00, şi va fi transmisă în direct de Pro TV.
Potrivit ruefrontenac.com, promotorul Yvon Michel a declarat că meciul cu Dawson este foarte important pentru viitorul lui Diaconu. „Dacă Diaconu îl învinge pe Dawson sau face un meci bun cu el, va avea dreptul la alte prezenţe pe puternica reţea HBO”, a afirmat Michel.
Diaconu şi Dawson vor boxa într-un meci la categoria semigrea, versiunea WBC. Principalul meci al galei de sâmbătă este însă cel dintre deţinătorul titlului mondial la categoria semigrea, în versiunea WBC, canadianul Jean Pascal, şi americanul Bernard Hopkins.