Prima pagină » Sport » Carlos Alcaraz a triumfat la Indian Wells

Carlos Alcaraz a triumfat la Indian Wells

Carlos Alcaraz şi-a apărat cu succes titlul de la Indian Wells, după ce l-a învins duminică pe Daniil Medvedev cu 7-6 (5) 6-1.
Carlos Alcaraz a triumfat la Indian Wells
Cosmin Pirv
18 mart. 2024, 07:45, Sport

Acesta este primul titlu câştigat de spaniolul în vârstă de numai 20 de ani în 2024.

„Sunt foarte, foarte fericit să ridic acest trofeu, pentru că m-am regăsit la acest turneu şi m-am simţit foarte, foarte bine”, a spus Alcaraz, citat de Reuters.

Alcaraz a început anul cu o eliminare în sferturile de finală la Australian Open, înainte de a fi eliminat în semifinale la Buenos Aires şi de a se retrage din primul său meci de la Rio de Janeiro din cauza unei accidentări la gleznă.

Numărul doi mondial a spus că va lua de la Indian Wells o lecţie valoroasă, împreună cu trofeul şi un cec de 1,1 milioane de dolari.

„Nu contează ce probleme ai. Dacă crezi în tine, dacă ai o echipă foarte bună în jurul tău, dacă munceşti din greu, totul se poate schimba”, a spus el.