Kvitova, cea mai în vârstă jucătoare de la Turneul Campioanelor, a început mai bine partida, făcând break încă din debutul jocului. Ulterior, Osaka s-a redresat şi a egalat la patru, trimiţând setul în tie-break, acolo unde s-a impus clar, scor 7-1.
Setul secund a debutat într-o manieră similară, cu game câştigat pe serviciul adversarei de Petra Kvitova. Deşi a fost egalată din nou, la fel ca în primul act, sportiva din Cehia a făcut un nou break, la scorul de 5-4, şi a trimis meciul în decisiv.
Ultimul act a părut să fie ceva mai dezechilibrat, Osaka conducând cu 5-2 şi având două şanse de a încheia partida. Totuşi, Kvitova a salvat cele două mingi şi a prelungit meciul, însă doar până la 6-4 în favoarea niponei. Meciul s-a încheiat după două ore şi 39 de minute.
Partida dintre cele două a fost o reeditare a finalei Australian Open 2019. Atunci, Naomi Osaka se impunea tot în trei seturi, scor 7-6 (2), 5-7, 6-4.
În urma acestei victorii, Naomi Osaka a înregistrat prima victorie în Grupa Roşie, din care mai fac parte Ashleigh Barty şi Belinda Bencic. După ce vor disputa cele trei meciuri din grupă, primele două clasate vor obţine calificarea în semifinale, unde se vor împerechea cu celelalte două provenite din Grupa Mov, din care face parte şi Simona Halep.
Pentru prima victorie din turneu, Naomi Osaka va fi răslătită cu 305.000 de dolari şi 250 de puncte WTA.
A doua partidă şi ultima a zilei de duminică de la Shenzhen le va pune faţă în faţă pe Ashleigh Barty (1 WTA) şi Belinda Bencic (7 WTA).