Cârţu: Abia aştept pauza competiţională, să pregătesc echipa cum vreau eu

Publicat: 24 09. 2010, 20:23
Actualizat: 07 04. 2020, 05:39

„De-abia aştept să vină data de 2 octombrie, să pot să pregătesc şi eu echipa aşa cum îmi doresc. Cred că astăzi am fi meritat să învingem, însă execuţia lui Niculescu ne-a privat de victorie. Patru jocuri în 12 zile se pare că au fost cam multe pentru unii dintre fotbaliştii mei, însă după perioada de pauză cu siguranţă că alta va fi faţa CFR-ului”, a spus Sorin Cârţu în conferinţa de presă de după meciul cu Universitatea Cluj.

Jucătorul argentinian al CFR-ului, Juan Emmanuel Culio, a precizat că echipa sa va demonstra că este valoroasă în întâlnirea cu AS Roma, din Liga Campionilor. „Mergem la Roma să reperăm istoria, să demonstrăm că avem o echipă extrem de valoroasă”, a spus Culio.

Preşedintele campioanei României, Iuliu Mureşan, a plecat de la stadionul „Cetate” din Alba Iulia, unde s-a desfăşurat meciul, în minutul 70.

Formaţia CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida disputată, vineri, la Alba Iulia, în compania echipei Universitatea Cluj, în primul meci al etapei a IX-a a Ligii I.