România şi Polonia au încheiat la egalitate prima zi a duelului din Cupa Davis

Publicat: 15 09. 2018, 19:17
Actualizat: 26 03. 2019, 13:28

Marius Copil (81 ATP) a adus primul punct naţionalei noastre, după ce l-a învins, cu 2-0 la seturi, pe Kamil Majchrzak (187 ATP). Acelaşi scor s-a înregistrat şi în al doilea meci dintre Adrian Ungur (674 ATP) şi Hubert Hurkacz (95 ATP), dar în favoarea polonezului.

Marius Copil şi-a păstrat statutul de favorit în faţa lui Majchrzak şi s-a impus, după o oră şi 16 minute, cu scorul de 6-2; 6-4. Jucătorul nostru a făcut un meci solid şi nu i-a dat şanse de break polonezului. A reuşit să ”spargă” de două ori în primul set şi o dată în setul secund.

De partea cealaltă, Adrian Ungur a avut două oportunităţi de set în prima manşă, dar în cele din urmă s-a mers în tie-break, unde Hurkacz s-a impus cu 7-3. În setul 2 s-a mers cap la cap, un singur break făcând diferenaţa. Polonezul a forţat în final şi a închis partida cu 7-5.

Programul de duminică:
ora 12:00: Florin Mergea (689 ATP dublu)/ Horia Tecău (25 ATP dublu) – Lukasz Kubot (5 ATP dublu)/ Marcin Matkowski (72 ATP dublu)
urmat de
Marius Copil (81 ATP) – Hubert Hurkacz (95 ATP )
urmat de
Adrian Ungur (674 ATP) – Kamil Majchrzak (187ATP)