Casa Fotbalului va găzdui cântarul oficial al galei MMA

Cântarul oficial al Galei de Mixed Martial Arts (MMA) - lupte fără reguli, în cuşcă, "Noaptea Gladiatorilor" de la Ploieşti, va avea loc joi, de la ora 15.00, la Casa Fotbalului, au anunţat organizatorii, în cadrul unei conferinţă de presă.

Urmărește
244 afișări
Imaginea articolului Casa Fotbalului va găzdui cântarul oficial al galei MMA

Todd Medina (Imagine: www.prosport.ro)

Luptătorul american Todd Medina va organiza la Ploieşti prima gală de Mixed Martial Arts, lupte fără reguli, din România. În cadrul galei, vor lupta, alături de Todd Medina, care va reveni în competiţie după mai mult de un an, sportivi români, canadieni şi americani, printre care se numără Cătălin Zmărăndescu, Michael McDonald, Alexandru Lungu, Brad Nordquest, Adrian Preda, Eugen Preda, Roufus Rick, Shannon Ritch, David Welp şi Anatolie Ciumac. Fiecare meci va avea 2 runde a câte 5 minute. Invitat special la această gală va fi Bob Sapp - "The Beast".

Cuşca pentru gala de vineri a fost comandată în SUA şi va fi asamblată joi, la Ploieşti. Gala va cuprinde 11 partide la diverse categorii, urmând ca în acest an să mai fie organizate încă trei astfel de competiţii. Următoarea gală MMA va avea loc la 26 iulie, la Constanţa, iar celelalte două din acest an în lunile octombrie şi decembrie. Începând de la gala următoare, sportivii vor lupta pentru centuri internaţionale.

Cătălin Zmărăndescu a declarat că lupta în cuşcă este o nouă provocare în cariera sa. "Nu prea există reguli, e care pe care. E cel mai greu stil de luptă, aici se văd cei mai buni luptători. Nu ştiu dacă te simţi în cuşcă precum o fiară, important e să învingi şi să sperăm că nu moare nimeni. E un sistem care mă avantajează, mă simt ca peştele în apă", a spus el.

Alexandru Lungu a lăsat să se înţeleagă că în cadrul acestei gale îl va provoca la luptă, pentru o gală viitoare, pe Bob Sapp. "Atuurile mele sunt forţa şi agresivitatea, alţii folosesc poate alte tactici, să mă obosească, având în vedere masivitatea mea. În cuşcă este spectacol mai mare, mă simt mai bine, adversarul nu prea are pe unde să iasă, în ring mai fuge. Cuşca dă şi un aer mai dur, mai agresiv", a comentat Lungu, în timp ce Adrian Preda, care va lupta cu un fost poliţist, a glumit spunând că speră ca la finalul luptei, în cazul în care va câştiga, să nu fie luat cu mandat şi arestat pentru ultraj.

Anatolie Ciumac a menţionat că este prima oară când va lupta în cuşcă şi speră să facă faţă acestui gen de lupte.

Todd Medina a mai organizat gale de Arte Marţiale Mixte în cuşcă, sport care reuneşte diferite stiluri de arte marţiale precum jiu-jitsu, sambo, karate, boxing, kick-boxing, judo, wrestling, în SUA, Canada, Mexic, Jamaica şi Japonia. Luptătorii pot fi declaraţi câştigători în urma aplicării uneia dintre următoarele tehnici: chocks, joint locks, take dawns sau knock-outs. În afara de aceste tipuri de tehnici, luptătorii mai pot fi declaraţi câştigători prin aplicarea unor lovituri: lovitura cu pumnul, cu piciorul, cu cotul sau cu genunchiul.

Show-ul, organizat de Todd Medina şi soţia sa Raluca Sandu, care este fiica preşedintelului FRF, va avea loc pe 18 aprilie, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti, de la ora 21.00 şi va fi transmis de Antena 1. Preţul biletelor este de 25 de lei (categoria I) şi 15 lei (categoria a II-a).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici