"S-a modificat ca procedură regulamentul, în sensul să nu mai fie aduşi jucătorii din toată ţara la Comisia de Disciplină, ci să poată fi reprezentaţi de împuterniciţi ai cluburilor, de impresari, de avocaţi. Asta pentru ca jucătorii să fie lăsaţi să se pregătească cu echipele. Să vii din Cluj, din Iaşi sau de la Botoşani până în Bucureşti e greu. Drumul costă şi se simte acest lucru mai ales la cluburile mici. E complicat dacă vin şi cu trenul pentru că nu sunt bani de avion, aşa că acest lucru s-a validat", a spus oficialul clujean.
De asemenea, Iuliu Mureşan a precizat că în şedinţa de luni, Comitetul Executiv a validat noua componenţă a Curţii de Arbitraj pentru Fotbal. "S-a validat Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, a cărui componenţă s-a schimbat. Acum este un domn judecător, care acum e avocat, mai multe nu pot să spun", a adăugat Mureşan.