Prima pagină » Sport » Câştigătorul de anul trecut al Turului Italiei, internat în spital după ce a căzut în Turul Elveţiei

Câştigătorul de anul trecut al Turului Italiei, internat în spital după ce a căzut în Turul Elveţiei

Ciclistul canadian Ryder Hesjedal a fost internat în spital, luni, după ce a căzut în etapa a III-a a Turului Elveţiei, competiţie pregătitoare pentru Turul Franţei, a anunţat echipa sa, Garmin, citată de AFP.
Câştigătorul de anul trecut al Turului Italiei, internat în spital după ce a căzut în Turul Elveţiei
Traian Terzian
11 iun. 2013, 11:30, Sport

Primele examene medicale nu au relevat fracturi sau complicaţii neurologice pentru câştigătorul Turului Italiei din 2012. Hesjedal s-a lovit la cap, la gât şi are contuzii multiple la mâna dreaptă, la şold, la umăr şi la genunchiul stâng.

„Hesjedal va rămâne sub supravegherea medicilor. Sperăm ca el să revină la antrenamente în câteva zile, dar asta va depinde de cât de repede se va recupera”, au declarat oficialii echipei americane Garmin.

Ryder Hesjedal, care a fost nevoit să abandoneze Turul Elveţiei, se afla pe locul secund înaintea începerii etapei a III-a.