Prima pagină » Sport » Cât rezistă un ministru pe bicicletă? Eduard Novak, ministrul Sporturilor, a început pregătirile pentru Jocurile Olimpice

Cât rezistă un ministru pe bicicletă? Eduard Novak, ministrul Sporturilor, a început pregătirile pentru Jocurile Olimpice

Cât rezistă un ministru pe bicicletă? Eduard Novak, ministrul Sporturilor, a început pregătirile pentru Jocurile Olimpice
Petru Mazilu
21 feb. 2021, 17:53, Sport

Eduard Novak vrea să fie primul ministru care participă la Jocurile Olimpice. Duminică, el a început pregătirile şi a mers cu bicicleta timp de trei ore, pe o distanţă de 90 de kilometri. Nu este rău pentru un ministru, a fost concluzia ciclistului paralimic, medaliat la numeroase competiţii internaţionale. Startul şi finalul antrenamentului au fost filmate, ministrul Novak dorind să ofere un exemplu românilor.

„Un nou sezon competiţional pentru mine, cel mai important an din viaţa mea, Să fii ministru şi să ai şansa să participi la Jocurile Olimpice, desigur este foarte greu, amândouă joburi, le iau foarte în serios, îmi place să conduc sportul şi sunt sută la suta sigur că o să pot să dau ceva unei generaţii care doreşte să facă sport, să fie mai sănătoasă şi avem rezultate internaţionale din ce în ce mai bune… Primii mei kilometri, sunt 6 grade, perfect, mă simt foarte bine, să vedem cât rezist astăzi (….) Prima zi, nu a fost chiar atât de rău, aproape trei ore, aproape 90 de kilometri, nu-i rău pentru un ministru”, a fost mesajul lui Eduard Novak, postat pe Facebook.

Eduard Novak a suferit un accident rutier în 1996, în urma căruia i-a fost amputată laba piciorului drept. El nu a renunţat la viaţa sportivă şi a câştigat prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice, dar şi prima medalie de aur, în cadrul ediţiei din 2012 de la Londra la competiţiile din ciclism. În prezent se antrenează pentru competiţia care av avea loc la vară, în Japonia.