Cătălin Vulturar este noul jucător al Rapidului
Rapid continuă seria transferurilor, reuşind să îl achiziţioneze pe Cătălin Vulturar, căpitanul echipei de tineret a lui Lecce, campioana Primavera din sezonul trecut.

Sursa foto: Facebook
În vârstă de 19 ani, mijlocaşul născut la Arad a semnat cu Rapid un contract valabil timp de patru ani şi jumătate, până în vara lui 2028.
„Venirea mea la Rapid o consider un pas important în carieră. Ştiu că Rapid este un club legendar şi mă bucur că voi face parte din acest proiect. Vin cu inima deschisă, decis să dau totul pentru noua mea casă, Giuleşti”, a spus Cătălin Vulturar pentru fcrapid.ro.
Vulturar a fost format de UTA Arad, de unde a plecat în 2020 la Lecce. Pentru formaţia Primavera a italienilor a evoluat 109 meciuri, reuşind 6 goluri şi 11 assisturi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Ultimul meci jucat de noul mijlocaş giuleştean datează de duminica trecută, când a jucat 82 de minute în victoria cu Verona, 2-1.
Cătălin a jucat în cinci meciuri pentru naţionala U21 a României, toate în preliminariile pentru Euro 2025, marcând şi un gol, în victoria cu Armenia (2-0), din luna octombrie a anului trecut.
Cota sa de piaţă, conform transfermarkt, este de 400.000 de euro.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

