Câteva sute de persoane aşteaptă punerea în vânzare a biletelor la finala Cupei României

Câteva sute de persoane aşteaptă, luni, în faţa Stadionului Tineretului din Braşov şi la magazinul clubului FC Braşov punerea în vânzare a biletelor pentru finala Cupei României, dintre Steaua şi Dinamo, casele urmând sã se deschidă la ora 14.30, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4 afișări

Primii suporteri s-au strâns încă de la ora 6.00 dimineaţa în faţa caselor de bilete, acolo unde şi-au făcut prezenţa şi speculanţii care comercializează tichete "la negru". Preţul unui bilet "la negru" în sectorul rezervat galeriei echipei Steaua este de 40 de lei, cu 5 lei mai mult decât s-au vândut prin intermediul ligii suporterilor stelişti.

Mai multe persoane care aşteaptă deschiderea caselor de bilete sunt nemulţumite de faptul că apar zvonuri legate de un număr mult mai mic de tichete care ar urma să fie puse în vânzare faţă de totalul de 1.700 cât se anunţase oficial. Niciun oficial nu a putut preciza, până la publicarea acestei ştiri, numărul de bilete care se va pune în vânzare de la ora 14.30.

Galeriile celor două echipe, Steaua şi Dinamo, au primit în total aproximativ 5.000 de bilete pe care le-au distribuit prin intermediul ligilor suporterilor.

Finala Cupei României, dintre Steaua şi Dinamo, se va disputa miercuri, de la ora 21.15, pe Stadionul Tineretului, din Braşov, fiind transmisã în direct de ProTV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici