Prima pagină » Sport » ATP a declanşat anchetă, după ce Alexander Zverev a fost acuzat că şi-a bătut fosta iubită

ATP a declanşat anchetă, după ce Alexander Zverev a fost acuzat că şi-a bătut fosta iubită

ATP a declanşat anchetă, după ce Alexander Zverev a fost acuzat că şi-a bătut fosta iubită
Daniel Contescu
04 oct. 2021, 19:13, Sport

ATP, asociaţia jucătorilor profesionişti de tenis, a lansat o anchetă internă privind acuzaţiile lansate împotriva lui Alexander Zverev de fosta iubită, Olga Sharypova, care ar fi fost victima bătăilor şi intimidării, în special în timpul turneului Shanghai Masters 1000 din 2019.

„ATP condamnă complet orice formă de violenţă sau abuz şi va investiga astfel de acuzaţii legate de conduită într-un turneu membru al ATP”, se arată în declaraţia Asociaţiei.

Massimo Calvelli, director executiv al ATP, a subliniat că „acuzaţiile aduse lui Alexander Zverev sunt grave şi avem responsabilitatea de a le lua în considerare. Sperăm că investigaţia noastră ne va permite să stabilim faptele şi să determinăm acţiunile ulterioare. Ştim că Zverev a salutat ancheta noastră şi a negat toate acuzaţiile. De asemenea, vom monitoriza orice evoluţie juridică ulterioară, în urma anchetei preliminare efectuate de sistemul judiciar german”.

În noiembrie 2020, fosta iubită a lui Zverev, Olga Sharypova, i-a dezvăluit jurnalistului Ben Rothenberg abuzurile pe care le suferise. Cu câteva săptămâni în urmă, într-un interviu publicat pe site-ul slate.com, Sharypova a spus că a fost lovită cu pumnul.

„Am călătorit cu el în turneul asiatic şi, chiar dacă ne-am certat la Beijing, l-am văzut mult mai liniştit şi acest lucru m-a făcut să cred că relaţia noastră are încă un viitor. Dar totul a mers prost în Shanghai”, a povestit fata. 

Zverev, care a negat orice acuzaţie, a răspuns acţionând-o în judecată pe Sharypova, dar şi pe jurnalist.