Fără Messi în „primul 11” creionat de Ernesto Valverde, Real Madrid a deschis repede tabela de marcaj pe terenul rivalei din La Liga. În minutul 6, Vinicius l-a găsit excelent pe Benzema în careu, francezul i-a pasat decisiv lui Vazquez, care a reluat în plasa gazdelor, înscriind primul său gol în derby.
Prima ocazie serioasă a trupei blaugrana a venit în minutul 32, când Rakitic a trimis în transversală, cu capul, după o centrare expediată de Malcom. Trei minute mai târziu, acelaşi brazilian i-a pasat excelent lui Suarez, însă şutul uruguayanului a fost respins in extremis de Navas, iar la pauză Real Madrid era în avantaj.
În repriza a doua, Barcelona a reuşit să restabilească echilibru sub privirile a cei 92.008 de suporteri prezenţi pe arena blaugrana. În minutul 57, Suarez a şutat în bară din afara careului, iar Malcom, aflat pe fază, a şutat impecabil la colţul scurt.
S-a încheiat 1-1, iar finalista se va stabili peste trei săptămâni.
Joi, 7 februarie, va avea loc a doua semifinală a Cupei Regelui. De la ora 22:00, Betis va juca acasă cu Valencia, în timp ce returul va avea loc pe 28 februarie pe Estadio de Mestalla.