Cazul Eugen Baciu – FRF: Decizia TAS nu poate fi pusă în executare deoarece Steaua a făcut recurs

Publicat: 31 10. 2012, 16:23
Actualizat: 30 03. 2020, 08:19

„Referitor la litigiul dintre SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA şi FCM Bacău şi la solicitarea de punere în executare a Hotărârii TAS: «SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA a contestat Hotărârea TAS la Tribunalul Federal de la Lausanne, în conformitate cu prevederile Codului TAS, o procedură judiciară aflându-se în derulare la instanţa elveţiană menţionată. În atare condiţii, Comitetul Executiv al FRF nu poate lua o decizie până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acestei cauze»”, se menţionează în comunicatul citat.

O clauză din înţelegerea încheiată între cluburile Steaua şi FCM Bacău (pe vremea când clubul era deţinut de Dumitru Sechelariu), prinvind transferul fundaşului Eugen Baciu, prevede că formaţia bucureşteană trebuie să plătească 800.000 de euro grupării băcăuane dacă jucătorul devine liber de contract, aşa cum s-a întâmplat după şapte ani de contract cu Steaua. Jucătorul şi-a încheiat contractul cu Steaua în 2011 şi s-a întors la Bacău. Comisiile sportive interne au dat dreptate Stelei, dar băcăuanii s-au adresat la TAS, unde au avut câştig de cauză. La cei 800.000 de euro se adaugă 40.000 de euro penalităţi.

Întrunit miercuri, Comitetul Executiv al FRF a aprobat Regulamentul Naţional de licenţiere a cluburilor şi Regulamentul de procedură a comisiilor de licenţiere.

De asemenea, a fost aprobată componenţa nominală a Comisiei Centrale a Arbitrilor după cum urmează: preşedinte – Alexandru Deaconu; vicepreşedinţi – Aron Huzu şi Patriţiu Abrudan; membri – Augustus Constantin, Cornel Fecioru, Adrian Vidan, Dan Berbecaru, Cornel Sorescu, plus încă o persoană (postul fiind vacant), răspunzătoare de arbitrajul feminin; administraţie secretariat – Ana Alexandra Stanca; secretar general – Constantin Stefan şi secretariat Ligile I, a II-a şi a III-a – Cristina Bujor.

Membrii Comitetului Executiv au aprobat unele modificări ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţii arbitrilor şi au validat hotărârile Comitetului de Urgenţă, adoptate de la ultima şedinţă a C.Ex. al FRF.