Cazul lui Novak Djokovic se complică. Un jucător din NBA a luat coronavirus de la tenismen

Publicat: 24 06. 2020, 16:28
Actualizat: 24 06. 2020, 16:30
Centrul celor de la Denver Nuggets, Nikola Jokic, cel care a petrecut recent alături de Novak Djokovic în Serbia, a fost testat pozitiv cu coronavirus, anunţă ESPN. Jucătorul de 25 de ani este asimptomatic şi speră să îi fie permisă revenirea în Statele Unite într-o săptămână.
 
Sezonul de NBA este momentan suspendat, urmând să revină pe 30 iulie. Cei de la Nuggets au stabilit data reuniunii pe 7 iulie în Orlando. Nuggets are al 3-lea cel mai bun palmares în Conferinţa de Vest în acest moment, 43-22.
 
De când sezonul a fost suspendat în luna martie, Jokic a scăzut cu aproape 18 kilograme în greutate, fiind într-o condiţie fizică excelentă. În acest sezon, el a avut o medie de 20.2 puncte, 10.2 recuperări şi 6.9 assist-uri.
 
Marţi a avut loc şi prima zi de testări la echipele din NBA iar 2 jucători de la Phoenix Suns au avut rezultat pozitiv.