Programată iniţial în luna septembrie a acestui an, la Milano, FIFA a decis să suspende evenimentul şi să nu decerneze niciun trofeu în acest an, din cauza pandemiei cu noul virus care a dus la suspendarea prematură a campionatelor, relatează cotidianul
Marca.
Încă de la începutul pandemiei, forul condus de Gianni Infantino a decis ca deciziile luate la Zurich de forul internaţional trebuie să se coordoneze cu forul comun şi să respecte ceea ce se întâmplă în lume. De aici rezultă că singura competiţie care nu a fost suspendată încă şi care depinde direct de
FIFA este Campionatul Mondial al cluburilor din Abu Dhabi, care va avea loc în decembrie. Anul trecut, Lionel Messi a reuşit să câştige trofeul galei The Best, învingându-pe Virgil van Dijk şi Cristiano Ronaldo.
De asemenea, pe lângă trofeul pentru cel mai bun fotbalist, pe parcursul galei FIFA The Best sunt acordate şi alte premii precum, cel mai bun antrenor sau cele mai bune jucătoare. Mai mult, forul realizează şi echipa anului.
În privinţa ediţiei Balonului de Aur nu s-a luat încă o decizie, mai ales că multe campionate au fost încheiate deja (Franţa, Olanda), astfel nu pot exista şanse egale între fotbalişti.