Ce au spus UEFA şi Manchester City după verdictul dat de TAS

  • Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a dat câştig de cauză lui Manchester City la apel
  • Manchester City va putea juca în sezonul următor al UEFA Champions League
  • Cei de la City vor trebui să plătească totuşi o amendă de 10 milioane de euro
Urmărește
1177 afișări
Imaginea articolului Ce au spus UEFA şi Manchester City după verdictul dat de TAS

Manchester City Sursă foto: Profimedia

Manchester City a avut câştig de cauză la apelul de la TAS după decizia dată de UEFA în luna februarie. Atunci, forul continental a decis excluderea pentru 2 ani a lui Manchester City din UEFA Champions League şi o amendă de 30 de milioane de euro.
 
Deşi a scăpat de excluderea din competiţie, Man City va trebui să plătească o amendă de 10 milioane de euro deoarece clubul nu a cooperat cu cei de la UEFA în primul proces. Cei de la City au emis un comunicat după anunţarea deciziei: „Deşi Manchester City şi avocaţii clubului încă nu au analizat în totalitate decizia TAS, clubul este mulţumit de decizia de astăzi prin care se validează poziţia noastră şi se recunosc toate dovezile pe care noi le-am prezentat. Clubul doreşte să mulţumească membrilor TAS pentru profesionalismul de care au dat dovadă şi pentru faptul că au analizat cu seriozitate cazul", au transmis cei de la City.
 
Şi UEFA a emis un comunicat după decizia TAS: „UEFA ia notă de decizia luată de Curtea de Arbitraj pentru Sport de reducere a sancţiunii aplicate echipei Manchester City FC de către organismul independent de control financiar a cluburilor pentru presupuse încălcări ale reglementărilor UEFA Club privind licenţiere şi fair play. UEFA observă că TAS a constatat că nu există suficiente dovezi concludente pentru a susţine toate concluziile CFCB în acest caz specific şi că multe dintre presupusele încălcări au fost prescrise din cauza perioadei de cinci ani prevăzută în reglementările UEFA. În ultimii ani, Financial Fair Play a jucat un rol semnificativ în protejarea cluburilor. Acest mecanism a ajutat cluburile să devină durabile din punct de vedere financiar, iar UEFA rămâne ataşată de principiile sale. UEFA nu va face alte comentarii pe această temă", a fost comunicatul UEFA transmis prin intermediul site-ului oficial.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici