Oficialul gorjean precizează însă că această sumă va fi plătită dacă va fi emis de către Dinamo un act valabil din care reiese că jucătorul e transferat definitiv la Pandurii Târgu Jiu.
"În urma deciziei Comisiei pentru Statutul Jucătorului, clubul Pandurii trebuie să plătească contravaloarea primei rate din transferul lui Ilie Iordache, respectiv 250.000 de euro, pentru a putea juca duminică. Acum se fac demersuri pentru obţinerea actelor necesare şi valabile în cazul acestui transfer, iar rata se va achita cât mai repede pentru a putea perfecta şi ultimele transferuri până vineri. În mod sigur vom juca duminică în Ştefan cel Mare", a declarat Condescu.
Preşedintele grupării Pandurii Târgu Jiu a mai spus că judecarea cazului va continua cu o nouă înfăţişare pe data de 3 martie.
"Comisia pentru Statutului Jucătorului a respins cererea noastră privind suspendarea deciziei CSJ nr. 8 din 13.01.2009, prin care s-a decis neprogramarea în retur a echipei Pandurii, şi a programat o nouă înfăţişare pentru 3 martie pentru continuarea cazului Iordache. Se menţine astfel interdicţia de a ne programa în campionat dacă nu vom achita prima rată din transferul lui Ilie Iordache de 250 000 de euro".
Comisia pentru Statutul Jucătorului a decis, miercuri, că partida Dinamo-Pandurii, din etapa a XVIII-a a Ligii I, va fi programată doar în cazul în care gruparea gorjeană achită datoria de 250.000 de euro faţă de clubul bucureştean.
Citeşte şi:
Pandurii, obligată să plătească prima tranşă din transferul lui Iordache