Prima pagină » Sport » Ce sumă trebuie să plătească Djokovic către guvernul australian, după ce a pierdut procesul

Ce sumă trebuie să plătească Djokovic către guvernul australian, după ce a pierdut procesul

Ce sumă trebuie să plătească Djokovic către guvernul australian, după ce a pierdut procesul
Cezara Mîndrescu
16 ian. 2022, 15:33, Sport

Djokovic va părăsi Australia după ce Curtea Federală a naţiunii a confirmat decizia de a-i revoca permisul de intrare din cauza temerilor că prezenţa sa ar întări sentimentul anti-vaccinare. Nu era de latitudinea instanţei să decidă asupra fondului deciziei, ci doar dacă aceasta a fost ilogică sau nerezonabilă din punct de vedere legal, a declarat duminică judecătorul-şef James Allsop. 

„Respect decizia Curţii şi voi coopera cu autorităţile relevante în legătură cu plecarea mea din ţară”, a spus Djokovic, citat de BBC. „Acum îmi voi face ceva timp pentru a mă odihni şi pentru a mă recupera”. 

Decizia de astăzi, 16 ianuarie, este o lovitură pentru speranţele lui Djokovic de a câştiga cel de-al 21-lea titlu record de Grand Slam la simplu.

Mai mult decât atât, conform Telegraf, jucătorul sârb va trebui să suporte şi cheltuielile de judecată pentru procesul din Australia, suma ajungând la aproximativ 500.000 de dolari (438.000 de euro). Ca urmare a deciziei de a nu folosi o cale de atac suplimentară, echipa legală a lui Djokovic a fost de acord cu termenii impuşi.

După 10 zile de „lupte juridice”, trei judecători au dat ceea ce pare a fi o decizie finală cu privire la prezenţa lui Novak Djokovic în ţară pentru Australian Open. Decizia ministrului australian al imigraţiei, Alex Hawke, de a anula viza lui Djokovic, este menţinută. Numărul unu mondial la masculin se confruntă acum cu o expulzare iminentă din Australia şi cu o posibilă interdicţie de trei ani de a intra în ţară.