Kalinskaya, care se află pe locul 86 în lume, a avansat în turul al doilea în California, după ce adversara sa, Harmony Tan, a fost nevoită să se retragă devreme în setul al doilea. Cu toate acestea, nu prestaţia lui Kalinskaya a fost remarcată de fani, ci mai degrabă pantofii ei, pe care erau scrise cuvintele „No War” (Fără război).
Mesajul face referire la invazia în curs a Rusiei în Ucraina, iar Kalinskaya este unul dintre numeroşii sportivi care au condamnat în mod vocal ceea ce se întâmplă în Europa de Est în acest moment. În urmă cu o săptămână, tânăra de 23 de ani a făcut un apel la pace pe Instagram, postând o imagine cu un nor în formă de inimă sfărâmată pe cer.
Sportivii ruşi nu mai pot concura sub steagul ţării lor, după ce WTA a introdus noi măsuri în lumina evenimentelor actuale. Decizia a fost luată după ce jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a refuzat să joace împotriva rusoaicei Anastasia Potapova.
Kalinskaya este încă în căutarea primului său titlu WTA şi nu a depăşit niciodată turul al doilea al unui turneu de Grand Slam. Ea a câştigat, însă, şapte titluri în circuitul ITF şi o va înfrunta pe veterana franceză Alize Cornet, în turul doi la Indian Wells.