Cei cinci internaţionali mexicani, depistaţi pozitiv, au fost declaraţi nevinovaţi

Federaţia Mexicană de Fotbal (FMF) a anunţat, vineri, că nu-i va sancţiona pe cei cinci internaţionali depistaţi pozitiv cu clenbuterol în mai, deoarece aceştia au fost victimele unei "contaminări alimentare", informează AFP.

Urmărește
6 afișări

"Cei cinci jucători sunt victimele unor circumstanţe excepţionale, deci nu va exista nicio suspendare", a declarat preşedintele Comisiei de disciplină a forului mexican, Alfonso Savater, într-o conferinţă de presă, adăugând că, în urma anchetei, nu s-a constatat vreo "greşeală sau neglijenţă".

Pe 21 mai, portarul Guillermo Ochoa, fundaşii Francisco Javier Rodriguez şi Edgar Duenas şi mijlocaşii Antonio Naelson şi Christian Bermudez au fost depistaţi pozitiv cu clenbuterol, însă un al doilea test antidoping realizat, pe 10 iunie, la laboratorul universităţii americane USLA a avut rezultate negative. Cei cinci internaţionali au fost excluşi din lotul Mexicului pentru Gold Cup, însă ei au fost înlocuiţi.

Secretarul general al forului mexican, Decio Di Maria, a menţionat că a fost vorba despre "un accident", precizând că se va schimba furnizorul de carne de la centrul de pregătire al naţionalei, din capitala Mexicului.

Un director medical în cadrul FIFA a anunţat, la începutul lunii, că alţi patru componenţi ai selecţionatei de fotbal a Mexicului, a căror identitate nu a fost dezvăluită, prezinte urme de clenbuterol, şi că "a existat carne contaminată cu această substanţă" ce ar fi putut fi consumată de fotbalişti, fiind cunoscut faptul că această substanţă "nu îmbunătăţeste randamentul unui sportiv".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici