- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (14.11.2022, 18:13)
- Rafael Hekman
Cei mai importanţi fotbalişti absenţi de la Cupa Mondială Qatar 2022
După ce selecţionerii echipelor naţionale participante la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Qatar au anunţat lista jucătorilor selecţionaţi pentru competiţie, Reuters face o analiză a listei cu cele mai cunoscute nume de fotbalişti excluşi sau sunt incerţi.
Urmărește
543 afișări
Paul Pogba
O serie de nume importante nu au prins lista cu cele 26 de reprezentanţi ai fiecărei reprezentative, fie din cauza accidentărilor, fie pentru că au avut parte de o concurenţă acerbă pe post.
Paul Pogba (Franţa)
Pogba s-a accidentat la genunchi în pre-sezon şi a suferit o intervenţie chirurgicală în septembrie pentru videcarea meniscului afectat.
Jucătorul de 29 de ani a reluat antrenamentele, dar pe 31 octombrie agentul său a declarat că mijlocaşul nu va reveni la Juventus şi nici la campioana mondială înainte de Cupa Mondială.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
Proiect uriaş în SUA. Trump anunţă o investiţie de 500 de miliarde de dolari în domeniul inteligenţei artificiale
N'golo Kante (Franţa)
Mijlocaşul de la Chelsea a suferit un regres în reabilitarea sa după o accidentare la tendon care l-a limitat la două apariţii în campionat în acest sezon. El va sta pe tuşă timp de patru luni după ce va fi supus unei intervenţii chirurgicale.
Timo Werner (Germania)
Atacantul lui RB Leipzig, în vârstă de 26 de ani, s-a accidentat la gleznă în timpul victoriei cu 4-0 în Liga Campionilor, împotriva lui Shakhtar Donetsk, la începutul lunii noiembrie, şi va rămâne în afara terenului pentru tot restul anului 2022.
Reece James (Anglia)
Fundaşul dreapta în vârstă de 22 de ani s-a accidentat la genunchi în meciul lui Chelsea din Liga Campionilor cu AC Milan, în octombrie, şi a declarat că nu va face parte din echipa Angliei.
Diogo Jota (Portugalia)
Atacantul lui Liverpool va rata turneul din cauza unei accidentări la gambă suferite în victoria cu Manchester City, dar managerul clubului din Premier League, Juergen Klopp, a declarat că nu va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală.
Pedro Neto (Portugalia)
Extrema în vârstă de 22 de ani a lui Wolverhampton Wanderers va fi operat, după o accidentare la gleznă suferită în octombrie, în meciul cu West Ham United.
Boubacar Kamara (Franţa)
Mijlocaşul de la Aston Villa a suferit în septembrie o accidentare la ligamentele genunchiului care îl va ţine departe de teren până după Cupa Mondială.
Arthur Melo (Brazilia)
Mijlocaşul împrumutat de Liverpool a suferit o accidentare musculară în perioada premergătoare meciului cu Rangers din Liga Campionilor din octombrie.
Scott Kennedy (Canada)
Apărătorul în vârstă de 25 de ani a suferit o accidentare ciudată la umăr la sfârşitul lunii octombrie în timp ce juca pentru SSV Jahn Regensburg în a doua divizie germană.
Jesus "Tecatito" Corona (Mexico)
Extrema de la Sevilla a suferit o fractură la glezna stângă în timp ce se antrena cu clubul din LaLiga în luna august şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Giovani Lo Celso (Argentina)
Mijlocaşul s-a accidentat la un tendon de la picior în timp ce juca pentru Villarreal, iar selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, l-a descris ca fiind "de neînlocuit" atunci când şi-a anunţat lotul.
Marco Reus (Germania)
Căpitanul Borussiei Dortmund a suferit o accidentare la gleznă şi nu a reuşit să se recupereze complet la timp. Reus a ratat şi Cupa Mondială din 2014, după ce s-a accidentat în ajunul plecării în Brazilia, unde nemţii au câştigat titlul.
Ben Chilwell (Anglia)
Fundaşul stânga Ben Chilwell s-a accidentat la tendonul de la genunchi în timpul prelungirilor din meciul câştigat de Chelsea în Liga Campionilor în faţa lui Dinamo Zagreb şi a declarat câteva zile mai târziu că a suferit o „leziune semnificativă" care îl va exclude de la Cupa Mondială.
Presnel Kimpembe (Franţa)
Fundaşul central de la Paris St Germain s-a retras din cauza unei accidentări la tendon.
Yuta Nakayama (Japonia)
Fundaşul va rata Cupa Mondială după ce a fost exclus pentru restul sezonului din cauza unei accidentări la Ahile.
Într-o cursă contra cronometru se află câţiva jucători importanţi accidentaţi, dar care au şanse să devină apţi până la turneu.
Sadio Mane (Senegal)
Sadio Mane a fost inclus în lotul Senegalului pentru Cupa Mondială, deşi a suferit o accidentare jucând pentru Bayern Munchen. El va fi supus unor controale la Munchen pentru a-şi monitoriza recuperarea.
Paulo Dybala (Argentina)
Paulo Dybala, a revenit în teren pentru AS Roma după o accidentare la coapsă care l-a ţinut departe de teren timp de o lună. El a fost numit în echipa Argentinei, care speră să îşi recupereze capacitatea deplină de joc înainte de începerea campaniei.
Ronald Araujo (Uruguay)
Uruguay a mizat pe recuperarea lui Ronald Araujo, numindu-l pe fundaşul Barcelonei în lotul de 26 de jucători, după ce a fost operat la coapsă.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe