Jucător depistat pozitiv la Craiova, chiar înaintea meciului cu Chindia Târgovişte
Chiar înaintea meciului cu Chindia Târgovişte, la Craiova a apărut un nou caz de infectare cu coronavirus. Antrenorul Cristiano Bergodi anunţase cu o zi înainte că se bucură că mai mulţi jucători puteau reveni pe teren.
Alex Cîmpeanu, Bogdan Vătăjelu şi Ştefan Vlădoiu au testat negativ, iar Marius Constantin s-a recuperat după accidentare. „A revenit Vlădoiu, are un antrenament şi va mai face unul mâine (n.r. joi). Vom vedea dacă va fi în lot. Ceilalţi sunt aproape toţi apţi. Doar Screciu mai este pozitiv. Cîmpanu a revenit, la fel şi Marius Constantin. Avem un lot bun, toţi băieţii au entuziasm pentru victoria cu Chindia, să continuăm acest parcurs foarte bun”, a spus Cristiano Bergodi la conferinţa de presă.
Cu toate astea, Craiovenii au descoperit un nou jucător infectat. „Din păcate, în urma ultimei testări COVID-19, unul dintre fotbaliştii echipei noastre a fost depistat pozitiv. Îi dorim însănătoşire grabnică”, a scris CS Universitatea Craiova pe Facebook. Momentan nu se ştie cine este jucătorul infectat.