"Vom îmbunătăţi contractul lui Piţurcă. După aceste două meciuri (n.r. – cu Bulgaria şi Albania) ne vom aşeza la masa negocierilor pentru a ajunge la un numitor comun cu selecţionerul ca să continue, oricum continua, dar în condiţii mai avantajoase pentru el şi pentru staff. Vrem să mărim consistent salariile lui Piţi şi staff-ului său", a precizat Ionuţ Lupescu.
Ionuţ Lupescu a adăugat că echipa naţională va disputa ultimul meci pe stadionul "Lia Manoliu" cu ocazia partidei din preliminariile Campionatului European 2008 contra Albaniei. După această partida stadionul va fi demolat, urmând să fie construit un altul în locul său.
Naţionala României, care a obţinut deja calificarea la Euro-2008, va întâlni Bulgaria pe 17 noiembrie, de la ora 18.00, pe stadionul "Vasil Levski" din Sofia, iar pe 21 noiembrie, de la ora 18.00, va juca în compania Albanei, pe stadionul Naţional din Complexul Sportiv Lia Manoliu, acestea fiind ultimele meciuri din grupa G a preliminariilor.