Laver Cup, turneu înfiinţat la iniţiativa lui Roger Federer, opune o echipă formată din jucători europeni unei selecţionatei a restului lumii. Rafael Nadal şi Roger Federer au mai fost coechipieri şi la ediţia inaugurală, care a avut loc în 2017.
Căpitanul nejucător al echipei Europei, Bjorn Borg, a spus că prezenţa celor două legende ale circuitului ATP este un impuls pentru competiţie. „Nu poate fi ceva mai bun pentru un căpitan decât să-i convoace pe Roger Federer şi Rafeal Nadal pentru Laver Cup de la Geneva. Să-i reunim pe cei doi jucători şi rivali într-o singură echipă reprezintă un lucru foarte incitant pentru sportul nostru şi ne dă, în acelaşi timp, cea mai bună şansă posibilă de a câştiga Laver Cup pentru al treilea an consecutiv”, a transmis Borg într-un comunicat de presă.
„Ne-am distrat foarte mult la Praga şi va fi ceva foarte special pentru mine să fac din nou pereche cu el, în Elveţia ca să încercăm să ne apărăm titlul”, a declarat Roger Federer.
Roger Federer şi Rafael Nadal, care sunt pe primele două locuri în ierarhia all-time a jucătorilor cu cele mai multe victorii în turneele de Grand Slam, cu 20, respectiv 16 victorii, au câştigat împreună meciul de dublu la ediţia 2017 a Laver Cup.
Ediţia din 2019 a Laver Cup va avea loc la centrul Palexpo din Geneva, într-o sală cu o capacitate de 17.000 de locuri.