Cel puţin 129 de morţi după o revoltă în timpul unui meci de fotbal în Indonezia

Publicat: 02 10. 2022, 07:52
Actualizat: 02 10. 2022, 07:54

Suporterii echipei gazdă Arema FC care pierdea în faţa rivalei Persebaya Surabaya au invadat terenul de fotbal sâmbătă seara, iar poliţiştii au tras cu gaze lacrimogene în încercarea de a controla situaţia, a declarat reporterilor şeful poliţiei din Java de Est, Nico Afinta.

„Totul devenise anarhic. Au început să atace ofiţerii, au avariat maşini”, a declarat Nico, adăugând că îmbulzeala s-a produs atunci când fanii au fugit spre o poartă de ieşire.

Şeful unuia dintre spitalele din zonă care tratează pacienţi a declarat pentru Metro TV că unele dintre victime au suferit leziuni cerebrale şi că printre cei morţi se numără şi un copil de cinci ani.

Un ministru a spus pe Instagram că stadionul a fost umplut peste capacitatea sa. El a precizat că au fost emise 42.000 de bilete pentru un stadion care ar trebui să aibă o capacitate de doar 38.000 de persoane.

Zainudin Amali, ministrul indonezian al sporturilor, a declarat că ministerul va reevalua siguranţa la meciurile de fotbal, luând în considerare inclusiv posibilitatea de a nu permite accesul spectatorilor pe stadioane.

Prima ligă indoneziană a suspendat meciurile timp de o săptămână şi a fost lansată o anchetă, a declarat Asociaţia de Fotbal din Indonezia.