Un mort şi 350 de persoane spitalizate la Maratonul de la Chicago
Ordinul de întrerupere al maratonului a fost dat la jumătatea cursei, însă mii de concurenţi au ignorat interdicţia şi au continuat cursa până la sosire, pe 31 de grade C şi o umiditate ridicată (86 la sută) şi în contextul în care la posturile de aprovizionare lipsea apa.
"Am încercat să blocăm cursa, însă concurenţii au traversat barierele sărind peste motocicletele poliţiei. Pur şi simplu nu voiau să se oprească", a declarat Joe Roccasalva, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Chicago.
Din cei 36.000 de concurenţi, circa 25.000 au reuşit să treacă linia de sosire, dintre care 4.000 înainte de ordinul de întrerupere.
La masculin, maratonul a fost câştigat de kenyanul Patrick Ivuti, în timp ce la feminin s-a impus etiopianca Berhane Adere. La feminin, locul doi a revenit româncei Adriana Pîrtea, legitimată la Steaua.