„Nu capitulăm, va trebui să ne îmbunătăţim jocul pentru retur. Manchester United este într-o poziţie privilegiată, dar în fotbal se pot întâmpla multe şi noi am demonstrat că putem înscrie în deplasare. Poate ei vor fi mai liniştiţi şi cine ştie… Vom încerca să profităm de şansele pe care le vom avea, mai ales că vom evolua fără trac, deoarece nu mai avem ce pierde”, a spus Rangnick.
Tehnicianul german i-a mulţumit portarului Manuel Neuer, afirmând că fără intervenţiile acestuia diferenţa era şi mai mare. „În primele 15 minute am reuşit să ţinem meciul echilibrat, chiar dacă am arătat că avem unele probleme. Ne-am mişcat bine în teren când am avut mingea, dar pasa finală nu a funcţionat la fel de bine ca în meciul cu Inter Milano. Dacă eram mai precişi am fi putut înscrie unul sau mai multe goluri. Din minutul 15 am greşit la fiecare atac al adversarului. Am luat deciziile greşite şi am lăsat prea multe spaţii. Orice atac al lor era periculos şi trebuie să-i mulţumim lui Manuel Neuer, deoarece fără el am fi putut primi 2-3 goluri până la pauză”, a precizat Rangnick.
Ralf Rangnick consideră că echipa sa a început bine repriza a doua, dar a suferit după golul lui Giggs: „Am început mai bine repriza a doua, am fost mai compacţi şi am avut mai mulţi jucători în spatele balonului, dar fără a putea pune în pericol poarta adversă. Apoi am primit un gol într-o fază în care adversarul nu era periculos. Din acel moment totul a fost încheiat”.
Echipa germană Schalke 04, fără mijlocaşul Ciprian Deac, a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de formaţia engleză Manchester United, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor. Golurile învingătorilor au fost marcate de Giggs ’67 şi Rooney ’69.
Partida retur se va disputa la 4 mai, la Manchester.