Sepsi Sfântu Gheorghe – CS U Craiova 1-0. Tandia a marcat pentru gazde
Briceag şi-a asumat banda dreaptă, unde juca acum doi ani, Kelic a evoluat în premieră în dreapta tripletei defensive, pentru că Gardoş şi-a confiscat poziţia centrală, Burlacu a apărut vârf împins, post nou pentru el, în timp ce Mihăilă, chiar la debutul în Liga I, a fost folosit atacant dreapta, deşi s-a remarcat în partea opusă.
Din aceste permutări a ieşit un joc confuz al Craiovei, previzibil în ofensivă şi ezitant în apărare. Încă din start, lipsa de viteză a lui Kelic a fost penalizată de Prosser, pe o minge provenită tocmai de la portarul Niczuly, însă finalizarea a fost modestă. A doua şansă a gazdelor a fost înlesnită tot de olteni, Gardoş împiedicându-se şi lăsându-l singur pe Tandia, care l-a servit pe Fulop, dar acesta l-a nimerit pe Kelic. A venit apoi rândul lui Bancu să gafeze, dar Pigliacelli l-a blocat imediat pe Tandia. Craiova n-a avut nicio ocazie, Mitriţă fiind abandonat în ofensivă, în condiţiile în care Burlacu a pierdut toate duelurile, iar Mihăilă a fost discret. De partea cealaltă, în prima repriză Sepsi s-a mărginit să aştepte şansele oferite de gafele oaspeţilor, însă nu le-a speculat când au apărut.
Partea secundă a început cu un nou cadou făcut de Tiago Ferreira lui Tandia, dar malianul s-a fâstâcit în faţa lui Pigliacelli şi şi-a dat cu stângul în dreptul. Disperat că elevii săi n-au reuşit să ajungă la poarta adversă în decurs de o oră, Mangia a modificat sistemul, trecând într-un 4-3-3, dar a păstrat „mâna moartă” a echipei, Andrei Burlacu. Nici colegii săi n-au fost mult mai inspiraţi, dar nouarul Craiovei a fost de-a dreptul ridicol în acest joc. Până la urmă, juveţii n-au mai fost iertaţi de Tandia, care a deschis scorul la cea de-a patra ocazie pe care a avut-o. Desprins de lângă Briceag, atacantul de culoare a marcat din careul mic, având la dispoziţie două încercări de a-l învinge pe Pigliacelli.
Pe elanul golului şi pe o nouă gafă a lui Gardoş, Sepsi îşi putea majora avantajul, dar Fulop n-a profitat de situaţia ivită. Primul şut pe poarta gazdelor a venit abia în minutul 75 şi a fost unul anemic, al lui Mitriţă. Tot Sepsi a fost mai periculoasă, prin MVP-ul partidei, Ibrahima Tandia, care a ameninţat vinclul de la distanţă, apoi l-a întins pe Pigliacelli. Sepsi merita o victorie mult mai clară, dar a risipit şansele create sau oferite, în timp ce Universitatea nu reuşeşte să marcheze în primele trei meciuri ale sezonului, iar la Sf. Gheorghe nici nu avea cum să o facă, fiindcă nu şi-a creat vreo ocazie. După cum arată şi pe hârtie şi pe teren în acest debut de stagiune, Universitatea pare o candidată serioasă la play-out, decât o pretendentă la podium. Şi nu mai e mult până la dubla cu Leipzig, care se anunţă una de coşmar pentru olteni.