Prima pagină » Sport » Dan Petrescu a vrut să scoată echipa de pe teren la meciul cu Dinamo

Dan Petrescu a vrut să scoată echipa de pe teren la meciul cu Dinamo

Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a intenţionat să-şi retragă jucătorii de pe teren în minutul 40 al meciului cu Dinamo, la scorul de 0-0, după ce arbitrul Istvan Kovacs l-a eliminat direct pe Ricardo Gomes, în urma unui fault foarte dur asupra lui Gabriel Boştină.
Dan Petrescu a vrut să scoată echipa de pe teren la meciul cu Dinamo
31 oct. 2007, 16:16, Sport

Dan Petescu a fost convins de un oficial al grupării ialomiţene să nu retragă echipa de pe teren şi a plecat la vestiare înjurând, dar fără a fi eliminat de arbitru.

În schimb, preşedintele clubului Unirea, Mihai Stoica, a fost trimis în tribună pentru proteste. Acesta a traversat terenul pentru a ajunge la vestiare, în tot acest timp înjurând şi întrebându-l pe portarul dinamovist Bogdan Lobonţ: "Ce-a fost, mă? Ce-a fost?". Când s-a apropiat de marginea terenului, Stoica a ridicat privirea spre tribuna oficială unde l-a observat pe preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, pe care l-a înjurat.

Meciul a fost întrerupt patru minute în urma acestor incidente, arbitrul reluând întâlnirea abia după ce Mihai Stoica a părăsit suprafaţa de joc.