Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Diego Ruiz ’47.
În minutul 38, la o lovitură liberă de pe stânga, rapidistul Cristian Săpunaru a fost aproape de autogol, însă Coman a reţinut în doi timpi, înainte de a scăpa mingea în faţa lui De Sousa, care a trimis-o în plasă. Golul a fost, însă, anulat pentru un fault asupra portarului rapidist.
CFR Cluj a deschis scorul în minutul 47, prin Diego Ruiz, aflat la prima reuşită în Liga I. Argentinianul a marcat cu capul, de la 6 metri, în dreapta lui Coman, după o lovitură de colţ de pe dreapta executată de Manuel Jose.
Echipa Rapid a fost încurajată la Cluj-Napoca de 600 de suporteri. La începutul meciului, aceştia au afişat un banner pe care era scris mesajul "Adevărata campioană", alături de o formulă de echipă inedită a Stelei, în care se regăsesc nume de arbitri, de oficiali FRF şi LPF, dar şi cel al preşedintelui Traian Băsescu, aluzie la faptul că "roş-albaştrii" nu ar fi câştigat punctele doar pe teren: "Zmărăndescu – Savaniu, Deaconu, M. Salomir, A. Heleşteanu – D. Cernat, D. Dragomir, I. Lupescu, M. Sandu – T. Băsescu (cpt.), V. Ceauşescu. Coach: J. Becali". Un alt banner afişat de rapidişti a fost "Mici, grătare, cumetrii, Naşu’ şef la tâlhării".
Galeriile echipelor Rapid şi CFR Cluj au scandat împreună împotriva Stelei.