CFR Cluj, prima victorie pe teren propriu în sezonul 2007/2008 al Ligii I

Echipa CFR Cluj a obţinut, duminică seară, prima victorie pe teren propriu în actuala ediţie a Ligii I, după ce a învins, cu scorul de 2-1 (1-0), formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a VI-a.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului CFR Cluj, prima victorie pe teren propriu în sezonul 2007/2008 al Ligii I

CFR Cluj, prima victorie pe teren propriu în sezonul 2007/2008 al Ligii I

Golurile au fost marcate de Panin '30, Cadu '78 (penalti), respectiv Golban '82.

CFR Cluj a evoluat din minutul 21 cu un jucător mai puţin, după ce Didi a fost eliminat deoarece l-a lovit pe Mircea Oprea.

În minutul 30, CFR Cluj a deschis scorul prin Cristian Panin, care a marcat de la şapte metri după o centrare a lui Culio.

CFR Cluj a beneficiat de un penalti în minutul 68, la un fault asupra lui Fabbiani. Cadu a executat lovitura de departajare şi a transformat-o. Acesta a fost primul penalti transformat de CFR pe teren propriu în acest campionat. Precedentele au fost ratate de Didi (cu Poli Ştiinţa Timişoara, scor 2-2) şi Trică (cu Steaua, scor 0-0).

Din minutul 78 şi Ceahlăul a rămas cu un om mai puţin în teren, după ce Nohai a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe.

Ceahlăul a redus din diferenţă în minutul 82, atunci când Golban a marcat cu capul, după o centrare a lui Doicaru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici