Prima pagină » Sport » Chelsea a declanşat o anchetă după gestul rasist al unui fan la meciul cu Manchester United

Chelsea a declanşat o anchetă după gestul rasist al unui fan la meciul cu Manchester United

Clubul Chelsea a anunţat, joi, că a deschis o anchetă după ce un suporter a fost fotografiat făcând un gest rasist către un fotbalist de la Manchester United, la meciul de miercuri, din optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei.
Chelsea a declanşat o anchetă după gestul rasist al unui fan la meciul cu Manchester United

În fotografia respectivă, publicată în mai multe jurnale britanice, apare un suporter ce imită o maimuţă în timp ce în faţa sa se află un fotbalist de la United.

„Chelsea respinge orice formă de discriminare şi dacă probele sunt suficiente vom apela la justiţie”, se arată într-un comunicat al grupării londoneze.

În luna mai, Chelsea a decis ca unul dintre fanii săi să aibă interdicţie pe viaţă de acces în stadion, tot din cauza rasismului.

Echipa Manchester United, adversara formaţiei CFR Cluj în grupa H a Ligii Campionilor, a fost eliminată în optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 5-4 după prelungiri, de formaţia Chelsea Londra, în optimile competiţiei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de David Luiz ’31 din penalti, Cahill ’52, Hazard ’90+4 din penalti, Sturridge ’97 şi Ramires ‘116, în timp ce pentru oaspeţi au înscris Giggs ’22, ‘120 din penalti, Hernandez ’43 şi Nani ’59.