Chelsea interzice accesul pe Stanford Bridge unui suporter rasist
Un fan al lui Chelsea, deţinător al unui abonament, a primit o interdicţie pe termen nelimitat de a mai asista la meciurile clubului, în urma unui incident de abuz rasist la adresa jucătorului lui Tottenham, Son Heung-min, în timpul remizei 2-2 dintre cele două cluburi, de duminică, 14 august.
Clubul a emis o declaraţie pentru a confirma că individul a fost identificat şi, ulterior, i s-a interzis accesul pe Stamford Bridge.
Clubul a publicat o declaraţie la începutul săptămânii cu privire la ancheta sa privind un incident de abuz rasist, iar individul va fi supus celor mai drastice măsuri posibile.
În declaraţie, s-a mai spus: „Chelsea Football Club consideră că orice formă de comportament discriminatoriu este total detestabilă. Acesta nu are loc la Chelsea sau în oricare dintre comunităţile noastre.
Chelsea FC şi-a exprimat în mod constant şi foarte clar poziţia de toleranţă zero faţă de comportamentele discriminatorii, dar încă mai există idioţi ca acesta care se ataşează de acest club ca aşa-zişi „fani”, ceea ce face de ruşine Chelsea FC, antrenorii, jucătorii, personalul şi adevăraţii noştri suporteri”.