Echipa antrenată de Louis van Gaal a defilat mai întâi pe străzile din Munchen, deplasându-se de la baza de pregătire până în centrul oraşului în vehicule decapotabile.
Aproximativ 100.000 de persoane au asistat la paradă, iar 25.000 de fani s-au strâns în faţa primăriei, potrivit estimărilor poliţiei.
Jucătorii şi conducătorii, care au sărbătorit titlul până dimineaţa, într-o discotecă din Munchen, au fost salutaţi cu încântare de numeroşii suporteri, atunci când şi-au făcut apariţia la balconul primăriei. În frunte cu căpitanul Mark van Bommel, fotbaliştii au ridicat rând pe rând trofeul câştigat sâmbătă.
Printre jucătorii întâmpinaţi cu cel mai mare entuziasm se numără portarul Jorg Butt, campion al Germaniei în premieră, la 35 de ani, Ivica Olici, Arjen Robben şi Franck Ribery.
Echipa Bayern Munchen a câştigat pentru a 22-a oară în istorie campionatul Germaniei, în urma rezultatelor înregistrate, sâmbătă, în partidele din ultima etapă din Bundesliga.
Formaţia din Munchen a încheiat sezonul cu un total de 70 de puncte, cu cinci mai multe decât Schalke 02, a doua clasată, care a obţinut doar o remiză, scor 0-0, cu Mainz.
Echipa antrenată din luna iulie 2009 de către Louis van Gaal ar putea realiza în acest sezon o triplă istorică: Campionatul/Cupa Germaniei/Liga Campionilor.
Formaţia bavareză va întâlni, la 15 mai, pe Werder Bremen, în finala Cupei Germaniei, şi la 22 mai pe Internazionale Milano, în ultimul act al Ligii Campionilor.