Chelsea pregăteşte o ofertă record de 101 milioane de euro pentru Messi
Patronul clubului Chelsea, Roman Abramovici, a autorizat folosirea sumei de 80 de milioane de lire sterline (101 milioane de euro) pentru achiziţionarea fotbalistului echipei FC Barcelona, Lionel Messi, informează News of the World.
Chelsea pregăteşte o ofertă record de 101 milioane de euro pentru Messi (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit sursei citate, oficialii grupării FC Barcelona au păreri împărţite în privinţa unui eventual transfer al lui Messi. Ei vor să păstreze acest jucător, dar vestea că Abramovici este dispus să renunţe la atât de mulţi bani pentru argentinian i-a pus pe gânduri.
Dacă transferul lui Messi la Chelsea pentru 101 de milioane de euro se va concretiza, acesta ar reprezenta un record mondial, urmând să fie depăşită substanţial suma plătită de Real Madrid în 2001 clubului Juventus, pentru achiziţionarea lui Zinedine Zidane (75 de milioane de euro).
"Roman este convins că Messi poate schimba total Chelsea şi este dispus să cheltuiască oricât pentru a-l aduce. Şi-a dorit mereu un astfel de jucător. Când Jose Mourinho era la conducerea tehnică, el a acceptat tipul de fotbal jucat de Chelsea pentru că aducea trofee, dar s-a plictisit. Grant vrea să schimbe lucrurile, dar a explicat că este nevoie de timp şi de mulţi bani pentru a schimba stilul. Acum este timpul ca Roman să finanţeze această schimbare. Chelsea este atractivă datorită salariilor pe care le oferă şi joacă finala Ligii Campionilor", a declarat o sursă citată de News of the World.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO