De La Hoya, în vârstă de 38 de ani, s-a internat de bunăvoie în această clinică, în urmă cu câteva săptămâni şi a declarat că vrea ca viaţa sa privată să fie respectată în timpul tratamentului.
„Ca fiecare dintre noi şi eu am slăbiciuni. Există probleme ce trebuie tratate. Nu vreau să fiu o persoană care refuză să-şi recunoască slăbiciunile şi să le trateze. Am încredere că voi deveni mai puternic. Cer să-mi fie respectată viaţa privată”, a declarat De La Hoya.
De La Hoya a câştigat zece titluri mondiale la profesionişti, la şase categorii diferite, şi un titlu olimpic în 1992, la Barcelona. El s-a retras în 2009, cu un palmares de 39 de victorii (30 prin KO) şi şase înfrângeri.