În urma acestei victorii, China, care în prima etapă a învins reprezentativa Arabiei Saudite, pregătită de Cosmin Olăroiu, scor 1-0, a acumulat şase puncte şi nu mai poate rata calificarea în faza a doua a competiţiei, având în vedere că Uzbekistan şi Arabia Saudită se vor întâlni în meci direct în ultima etapă, iar ambele au câte trei puncte.
Uzbekistan a deschis scorul în minutul 23 prin Odil Ahmedov, în timp ce China a revenit în repriza secundă prin reuşitele lui Xi Wu ’55 şi Ke Sun ’68.
În primul meci al zilei, Arabia Saudită a învins, la Melbourne, cu scorul de 4-1 (1-1), formaţia Coreei de Nord.
Golurile au fost marcate de Ryang Yong-Gi ’11 pentru nord-coreeni, respectiv Hazazi ’37, Al Sahlawi ’52 şi ’54 şi Al Abid ’77.
De la învinşi, Ri Yong-Jik a fost eliminat în minutul 76, pentru un henţ comis aproape de linia porţii. Penaltiul acordat la această fază a fost ratat de Al Abid, care a reuşit în cele din urmă să înscrie după ce mingea a lovit ambele bare ale porţii.
În urma rezultatelor înregistrate în cea de-a doua etapă, reprezentativa Arabiei Saudite are nevoie de cel puţin o remiză pentru a accede în sferturile de finală, alături de China.
Duminică, începând cu ora 12.00, vor avea loc partidele Uzbekistan – Arabia Saudită, la Melbourne, şi China – Coreea de Nord, la Canberra.