Chiricheş, prezentat de directorul tehnic al lui Tottenham drept „Gladiatorul” şi Vlad Ţepeş – FOTO
„Sunt mândru să vă prezint cea mai recentă achiziţie a noastră, Vlad Chiricheş, adică Vlad Ţepeş, sau mai simplu «The Vladiator»”, a scris directorul tehnic al clubului londonez pe contul său de twitter, construind un joc de cuvinte între prenumele lui Chiricheş şi numele filmului „Gladiatorul”.
Franco Baldini, cel care l-a dorit pe Chiricheş şi pe vremea când era oficial al clubului AS Roma, obişnuieşte să modifice fotografii cunoscute pe care mai apoi să le posteze pe contul său, chiar el apărând în postura actorului Marlon Brando în rolul din filmul „Naşul”.
Gruparea engleză Tottenham Hotspur a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, transferul mijlocaşului Vlad Chiricheş de la Steaua Bucureşti.
„Suntem încântaţi să anunţăm că am ajuns la un acord cu FC Steaua Bucureşti pentru transferul lui Vlad Chiricheş”, scrie tottenhamhotspur.com.
Clubul englez nu precizează perioada pe care a semnat Chiricheş, dar impresarul Ioan Becali afirmase înaintea plecării la Londra că fotbalistul va avea un contract valabil cinci sezoane.