- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Chivu: Am fost emoţionat la fel ca în ziua când am debutat la naţionala României
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat, miercuri, pentru postul Sky, după victoria din meciul cu Livorno, scor 3-0, care a însemnat revenirea sa pe gazon după 77 de zile, că a fost emoţionat la fel ca în ziua când a debutat la prima reprezentativă a României.
Chivu: Am fost emoţionat la fel ca în ziua când am debutat la naţionala României (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Nu mi-a fost teamă, dar am fost emoţionat. Ultima dată când am simţit aceste emoţii a fost la Euro-2000, atunci când am debutat la naţionala României. Totul a decurs bine, colegii mi-au fost alături, m-au ajutat şi în teren, şi în afara lui. Vreau să le mulţumesc tuturor, deoarece sunt primele mele declaraţii după accidentare. Nu vreau să dau nume ca să nu uit pe cineva, dar vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături", a spus Chivu.
Sunt fericit că am revenit şi am reuşit să câştigăm
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Sunt fericit că am revenit şi am reuşit să câştigăm. Era important să învingem, deoarece am avut o serie de rezultate negative în ultimele meciuri. Trebuia să luăm trei puncte în acest meci şi să ne menţinem în fruntea clasamentului. În ziua meciului, antrenorul Jose Mourinho m-a anunţat că voi fi titular", a precizat Chivu.
Goal.com i-a acordat lui Chivu nota 10
"A purtat cască la revenirea pe teren, dar a reuşit să zâmbească. A revenit în aplauzele publicului, a fost schimbat şi tot stadionul l-a ovaţionat în picioare. Românul le-a mulţumit prin aplauze şi a lăcrimat la ieşirea de pe teren. Dar cel mai important lucru a fost să-l vedem din nou pe teren", a scris goal.com.
Site-urile calciomercato.it şi eurosport.it l-au notat cu 7 pe fundaşul român. "A fost surpriza serii. O revenire perfectă", a scris calciomercato.it.
"Chivu a jucat cu o cască de protecţie şi a făcut-o bine. Bine ai revenit", a notat eurosport.it.
Site-urile newnotizie.it, sportevai.it şi sportmediaset.it i-au acordat nota 6,5 lui Chivu. "Românul a revenit după accidentarea urâtă de la Verona şi a făcut o partidă bună", a scris newnotizie.it.
"Chivu a revenit după două luni şi jumătate de absenţă şi s-a văzut că nu e la potenţial maxim. A alergat mult în banda stângă şi a încercat să-şi ajute echipa", a notat sportevai.it.
"Lucrul pozitiv al serii a fost revenirea lui Chivu. Românul a purtat o cască de protecţie şi şi-a făcut treaba în defensivă", a scris sportmediaset.it.
Chivu a fost titular şi a fost înlocuit în minutul 77
Fundaşul Cristian Chivu a fost titular în partida pe care echipa sa, Internazionale Milano, a câştigat-o, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Livorno, în etapa a XXX-a din Serie A. Românul a fost înlocuit în minutul 77.
Chivu a revenit pe teren după o pauză de 77 de zile cauzată de o accidentare la cap. Chivu s-a accidentat la cap în meciul cu formaţia Chievo, disputat pe 6 ianuarie, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internaţionalul român a fost scos de pe teren pe targă şi a fost înlocuit de Marco Materazzi, românul fiind transportat cu ambulanţa la spitalul din Verona. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale reuşite, ce a durat aproximativ două ore, pentru îndepărtarea unui hematom şi pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă.
După numai 40 de zile de la operaţie, Chivu şi-a reluat antrenamentele la Inter şi s-a antrenat o perioadă cu o cască de protecţie. Săptămâna trecută, fundaşul român a trecut cu bine de controlul neurologic efectuat la o clinică din Milano, el primind acceptul medicilor pentru a-şi relua activitatea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO