Chivu: Lipsa de prospeţime şi-a pus amprenta asupra jocului

Căpitanul naţionalei României, Cristian Chivu, a declarat că victoria din meciul amical cu Muntenegru este una de moral înainte de Campionatul European şi a apreciat că evoluţia mai puţin reuşită din prima repriză a fost cauzată de lipsa de prospeţime şi de tensiunea existentă înaintea turneului.

Urmărește
10 afișări
Imaginea articolului Chivu: Lipsa de prospeţime şi-a pus amprenta asupra jocului

Chivu: Lipsa de prospeţime şi-a pus amprenta asupra jocului

"Plecăm la Euro cu un moral bun. N-am făcut o primă repriză strălucită, dar pe de o parte este de înţeles pentru că ne lipseşte un pic prospeţimea. Nu ne-a fost neapărat teamă de accidentări, dar probabil lipsa de prospeţime, tensiunea dinaintea turneului final şi, mai ales, munca din această săptămână şi-au pus amprenta asupra jocului", a spus Chivu, la Antena 1.

Fotbalistul legitimat la Internazionale Milano speră ca, deşi la amicalul cu Muntenegru publicul nu a fost atât de numeros pe cât se aşteptau, la meciurile de la Euro-2008 naţionala României să fie încurajată de mulţi suporteri, părere împărtăşită şi de mijlocaşul Florentin Petre.

Fundaşul Sorin Ghionea consideră că este bine că naţionala României este considerată "mai mică". "E bine să fim consideraţi puţin mai mici pentru că mereu au fost surprize plăcute pentru cei mici şi neplăcute pentru cei mari". El a precizat că meciul amical cu Muntenegru a fost "un antrenament bun", lucru demonstrat de scorul de 4-0.

Directorul departamentului de relaţii internaţionale din carul FRF, fostul internaţional Florin Prunea, a declarat că reprezentativa României stă bine la capitolul portari, din lot făcând parte Bogdan Lobonţ, Marius Popa şi Eduard Stăncioiu. "Şi Lobonţ, şi Popa au avut câteva intervenţii foarte bune în situaţii de unu la unu. Mă bucur pentru Lobonţ că a apărat acel penalti, este o intervenţie importantă pentru un portar şi la 0-0, şi în primele minute. Stăm bine la capitolul portari", a punctat Prunea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici