- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Chivu: Mergem la Paris să câştigăm
Căpitanul echipei naţionale, Cristian Chivu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că reprezentativa României va merge la Paris să câştige meciul cu Franţa pentru a putea spera în continuare la calificarea la Cupa Mondială din 2010.
Chivu: Mergem la Paris să câştigăm (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Singura noastră speranţă de a mai avea şanse la calificare este să câştigăm toate meciurile din această campanie. Mergem la Paris să ne jucăm şansa, să câştigăm şi vom vedea ce va fi acolo. Dacă învingem Franţa va trebui să batem Austria, Serbia şi Insulele Feroe şi va trebui să ne transformăm în sârbi în partida lor cu Franţa. Da, e posibil, cel puţin în vorbe, este posibil. Noi sperăm şi suntem foarte optimişti şi vom face tot ce depinde de noi pentru a face acest vis realizabil", a spus Chivu.
Chivu a afirmat că Franţa este o echipă cu jucători de valoare şi care are obiective măreţe.
"În afară de Italia, mai ştiţi pe cineva care a bătut Franţa uşor în ultimi 20 de ani? Nu e vorba de niciun complex în faţa Franţei, e vorba de un meci pe care îl jucăm cu o echipă puternică, una care a câştigat un Campionat Mondial şi unul European în ultimii ani. Este o echipă cu jucători de valoare, care merge la fiecare turneu final şi care are obiective măreţe", a precizat Chivu.
Franţa are multe individualităţi care pot face diferenţa
"Noi vom încerca să învingem Franţa, să jucăm, să-i surprindem, să-i punem în dificultate. Trebuie să ştim să ne apărăm când e nevoie, să cunoaştem valoarea echipei Franţei pentru că nu mi se pare o echipă puternică, ci una care are multe individualităţi şi de cele mai multe ori asta face diferenţa. Trebuie să ne comportăm ca o echipă şi să profităm de tot ceea ce ni se va oferi. Încredere avem, pregătiţi suntem, deci reţeta o avem în buzunar în momentul de faţă, vom vedea ce va ieşi".
Chivu a declarat că România este o echipă care îşi doreşte să realizeze perfomanţe şi de aceea este formaţia mai motivată.
"Franţa are două meciuri decisive, cu România şi Serbia, şi sunt conştienţi că dacă pierd în aceste două meciuri şansele lor se diminuează vizibil. România este o echipă de valoare care îşi doreşte performanţă şi care vrea să se autodepăşească şi cred că suntem o echipă mai motivată", a spus căpitanul naţionalei.
Răzvan Raţ: Naţionala României are nevoie de victorie, chiar dacă acest lucru pare imposibil de realizat
"E clar că avem nevoie de o victorie, chiar dacă pare imposibil, Franţa fiind o formaţie extrem de puternică. Trebuie să avem încredere că putem face un joc bun şi un rezultat pe măsură. Noi asta ne dorim şi mergem acolo cu gândul ăsta. Trebuie să profităm de şansele care se vor ivi, să ne apărăm cât mai bine. Cred că Franţa ne-a respectat şi ne respectă şi acum, dar în mintea lor cred că ar vrea să ne dea şi şapte goluri. Însă ar trebui să şi poată, pentru că nici noi nu mergem acolo să ne predăm, nu vom fi victime. Mergem acolo la victorie", a precizat Raţ.
El consideră că atâta timp cât mai sunt şanse, jucătorii naţionalei trebuie să creadă în calificare: "Atâta timp cât mai avem şanse de calificare trebuie să credem în ele chiar dacă acestea sunt doar pe hârtie. Trebuie să facem acest vis să devină realitate. Totul depinde de noi".
Internaţionalul român a făcut referire şi la gazonul de pe stadionul Steaua, acolo unde se va disputa meciul cu Austria: "Din ce am văzut la televizor, la meciul Steaua - Dinamo, gazonul nu arată deloc bine, dar astea sunt condiţiile şi nu avem de ales. Nu avem ce face decât să câştigăm şi pe un astfel de teren".
La finalul conferinţei de presă, Chivu l-a întrebat în glumă pe un ziarist francez dacă îi este frică de meciul cu România, iar acesta a răspuns: "Francezilor le era frică sa nu ia bătaie cu Insulele Feroe".
România va întâlni Franţa (5 septembrie, ora 22.00, la Paris) şi Austria (9 septembrie, ora 20.45, la Bucuresti), în grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO