Chivu ratează şi ultima etapă din Serie A
Fundaşul Cristian Chivu, accidentat la umărul stâng, nu a fost inclus de antrenorul echipei Internazionale Milano, Roberto Mancini, în lotul pentru meciul cu FC Parma, programat duminică, în etapa a XXXVIII-a, ultima din Serie A, în care "nerazzurrii" şi-ar putea păstra titlul de campioni.
Chivu ratează şi ultima etapă din Serie A (Imagine: Mediafax Foto)
Chivu, care s-a accidentat din nou la umăr în meciul cu Lazio Roma, disputat la 7 mai, în semifinalele Cupei Italiei, a continuat să se pregătească separat de restul coechipierilor în ultimele zile, iar sâmbătă, înainte ca Mancini să anunţe lotul, el a făcut doar terapie, fizioterapie şi pregătire în sală.
Cristian Chivu, căpitan al reprezentativei de fotbal a României, are de mai mult timp probleme la umărul stâng şi urmează să se opereze după Campionatul European din luna iunie.
Cu o etapă înainte de finalul campionatului, Inter se află pe primul loc în clasament, cu 82 de puncte, la doar un punct distanţă de următoarea clasată, AS Roma, rivala sa la titlu. Duminică, în ultima rundă din Serie A, Inter întâlneşte FC Parma, în deplasare, iar AS Roma va juca la Catania.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO