Chivu şi Ibrahimovici încearcă să-l convingă pe Van der Vaart să semneze cu Inter

Site-ul goal.com a anunţat, sâmbătă, că fundaşul Cristian Chivu şi atacantul Zlatan Ibrahimovici, de la Internazionale Milano, i-au telefonat fostului lor coechipier de la Ajax Amsterdam, Rafael Van der Vaart, pentru a încerca să-l convingă să se transfere de la SV Hamburg la campioana Italiei.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Chivu şi Ibrahimovici încearcă să-l convingă pe Van der Vaart să semneze cu Inter

Chivu şi Ibrahimovici încearcă să-l convingă pe Van der Vaart să semneze cu Inter

"Se pare că mijlocaşul, care a înscris deja de şapte ori în Bundesliga în acest sezon, a primit un telefon de la foştii săi coechipieri de la Ajax Ibrahimovici şi Chivu (deşi acum ceva timp între ei lucrurile nu au stat tocmai bine), tocmai pentru a-i spune să li se alăture la Inter, dând uitării «neînţelegerile» din trecut", scrie sursa citată.

Internaţionalul olandez legitimat la SV Hamburg, al cărui nume a fost asociat şi cu Real Madrid, a declarat că şi-ar dori să îmbrace tricoul unei echipe de top din fotbalul internaţional.

În 2009, Van der Vaart va putea pleca de la SV Hamburg pentru suma de un milion de euro, însă are mari şanse să părăsească formaţia germană până la finalul sezonului în curs. Dacă un club va dori să-l legitimeze pe Van der Vaart înainte de 2009, va trebui să plătească pentru internaţionalul olandez o sumă estimată la 14 milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici